Comert online – pro sau contra

264600_139600399453864_1767046_n

        Înainte de apariţia monedelor, singura formă de comerţ era trocul; surplusul de producţie fiind folosit pentru acoperirea altor necesităţi, prin achiziţionarea unui altfel de marfă de la părţi terţe. Mai pe româneşte: dacă în gradină nu ai avut noroc să ţi se facă ceapa, strângi un sac de mere, pentru că ai surplus, ca să îl dai pe o plasă de ceapă unui om care are nevoie de mere, sau o cutie de melci pentru o sarcină de lemne. Sunt multe posibilităţi de schimb, dar în cele din urmă s-a ajuns la concluzia că începutul comerţului este o dată cu apariţia monedelor si a banilor.

      Bineînţeles economia ia mare amploare cu timpul, iar societatea evoluează din ce în ce mai mult şi mai repede. Pe de altă parte, sectorul telecomunicaţii şi sateliţi cucereşte pe zi ce trece tot mai multe teritorii.

      Astfel că si comerţul s-a mutat pe internet şi se preconizeză că va lua mare amploare cu timpul, pentru că oferă foarte multe AVANTAJE dintre care enumăr:

Cred că cel mai mare avantaj oferit este: LA UN CLICK DISTANTA!

1. Gamă foarte largă de produse – nu vei găsi niciodata într-un magazin atât de multe produse câte poţi găsi pe internet şi nici într-un singur oraş nu poţi găsi atât de multe tipuri de magazine specializate pe diferite domenii sau produse.

2. Gamă variată de produse – poţi găsi aproape orice pe internet (haine, mâncare, electronice, servicii de orice fel, cazare, excursii, etc.)

3.  Găseşti deschis oricând –  programul unui magazin online este non-stop ;))

4.  Posibilitate de comparare a preţurilor şi calităţii – în cazul în care ştii ce cauţi şi ce caracteristici trebuie să îndeplineasca produsul potrivit, ai posibilitatea să alegi oferta care ţi se potriveşte din câteva mişcări.

5. Comoditate maximă : nu există modalitate mai comodă de a face cumpărături, decât din căldura caminului tău 😛

6. Nu stai la coada la casa de marcat! Şi acesta este un lucru bun, pentru că timpul costă bani.. şi de obicei dacă stai la coada, pierzi timpul .

7. Nu te urmareşte nimeni prin magazin să nu furi :))

8. De obicei , pentru că nu mai există intermediari, sunt oferite preţuri de producător. Studii recente demonstrează că atunci când achiziţionezi online un produs, poţi economisi cu pană la 25% decât în cazul în care cumperi direct din magazin.

9. Există posibilitatea de returnare a produsului în termen de câteva zile – si plăteşti doar transportul.. nu trebuie să faci o gramadă de cereri şi să mai consumi atâta energie şi timp pentru a-ţi recupera banii în cazul în care nu eşti satisfacut de ceea ce ai cumpărat.

10. Modalităţi de plată diverse: se poate face direct online sau ramburs (când primeşti produsul).

11. Există posibilitatea să rezervi un produs până cand faci rost de bani, ceea ce mie mi se pare super, pentru că se poate întâmpla să-ţi placa ceva şi să nu mai găsesti când ai bani.

12. Aria georgrafica este nelimiata – poţi să te plimbi prin toate oraşele din tară si prin toate ţările din lume pentru a-ţi face cumpărăturile (se plătesc sume diferite în cazul transportului, dar sunt considerabil mai mici in comparaţie cu posibilitatea de a merge să-ţi procuri personal ceva direct de la sursă).

Dezavantaje:

1. Nu poţi să simti produsele şi nu le poţi mirosi -dar magazinele care se respectă oferă posibilitatea schimbării sau returnării produsului în cazul unor probleme, şi pe de altă parte, poţi cere destul de multe informaţii în legatură cu produsul, pentru că se oferă asistenţă online în general).

2. Sunt şi ţepe pe internet (despre asta voi încerca să scriu mai mult în altă postare, dar deocamdată vă spun atât: eu nu am luat nicio ţeapă pană acum – nici în calitate de cumpărător şi nici ca vanzător.) Cred că e important să te uiţi putin la imaginea magazinului, să vezi cui aparţine, să afli de cât timp e pe piata online, să mai găseşti şi mărturii.. în mare parte, transparenţa tranzacţiilor este importantă pentru comerţul online.

Cam aceasta e parerea mea, şi sincer eu cumpăr destul de mult online, deci sunt pentru cumpărături online 🙂

Dacă aveţi ceva de adăugat, va rog sa lasaţi comentariu şi voi ţine cont de părerile voastre.

Mult mai multe informaţii puteţi găsi aici.

Anunțuri

2 comentarii

  1. Poate as opta pentru cumparaturi in magazine, atunci cand mi se face pofta de o „tura la shopping”… poate si de sarbatori e mai placut sa cumperi din supermarketuri si mall-uri, dar nu sunt sceptica nici in a cumpara o rochie de pe internet ( ma refer la asta pentru ca tocmai zilele trecute mi-am luat una – prima de pe internet – si era exact cum ma asteptam). Cred ca atunci cand stii ce vrei si esti in cunostinta de cauza (in ceea ce priveste materialul – elastic, bumbac, nylon, etc , sau ingrediente, parfum, continut – in cazul cartilor – , culori – sa faci diferenta intre bleu si cyan, sau piele naturala si piele ecologica.. etc. ) e mult mai avatajos sa cumperi online 🙂

    Deci, cred ca dumneavoastra va place sa probati cate chitzibusuri prin magazine (asa cum ne place la toate!!!) dar daca s-ar ivi ceva sa va placa cu adevarat, totusi ati risca si ati cumpara de pe internet si lucruri in materie de vestimentatie 😛

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s